Alexandru Muşina lansează romanul

Marti, 9 octombrie, de la ora 18.00,  la Casa Baiulescu are loc lansarea romanului comic "Nepotul lui Dracula" de Alexandru Musina. Prezinta Dana Piscu, Andrei Bodiu si Romulus Bucur. Romanul "Nepotul lui Dracula"  este construit în jurul unui (anti)erou. Florin Angelescu Dragolea este asistent de literatură franceză la Literele braşovene, un tip nespectaculos, dar fixist la cursuri. Prezenţa sa intelectuală atrage  atenţia celor două bombe sexi din amfiteatrul mai mult gol, vedetele facultăţii: Cerasela Bulumac, zisă Bubu, este prototipul odraslei de bani gata; iar Eliza Podoleanu, zisă Lulu, este imaginea întreţinutei de un afacerist străin. Din plictiseală, dar şi din nevoia de a trece examenul, cele două fete pun la cale, sub un pretext bibliografic, un plan de seducţie a asistentului, despre care circulă zvonul că ar fi nepotul lui Dracula.


Redam in continuare un fragment din roman.


Orice asemănare cu nume, persoane, situaţii sau întîmplări din realitate e pur întîmplătoare.
Prolog
Aceasta e adevărata poveste a nepotului lui Dracula.
Îl chema Florin Angelescu Dragolea şi era asistent de literatură franceză la noi la facultate. Studenţii – din comoditate, din răutate? – îi spuneau profesorul FAD. Dar numai fad nu era profesorul FAD. Îl remarcai imediat, oriunde l-ai fi întîlnit. Pe stradă, în autobuz, pe terasa unui restaurant sau pe culoarele facultăţii. Înalt de peste 1,80 m, uşor adus de spate şi slab, foarte slab – „un sac de oase“, cum îi plăcea să se alinte –, avea o faţă prelungă, cu pomeţi ascuţiţi, nas acvilin, frunte înaltă, de poet, sprîncene negre şi dese şi ochi mari, căprui, uşor exoftalmici, în mijlocul a două imense cearcăne albăstrui-violete. Părul negru, cu fir drept şi lucios, lung pînă la umeri, îl purta pieptănat pe spate şi dat după urechile mari, discret clăpăuge. Cînd zîmbea – şi zîmbea adesea, fiindcă era un tînăr timid şi bine educat – lăsa să i se vadă un şir de dinţi ascuţiţi, fără nici o carie, doar uşor îngălbeniţi de tutun, cu cei doi canini superiori ceva mai lungi decît normal, în gingiile roşii-roşii, ca ardeiul iute.
Fade, în schimb, erau cursurile lui; ba chiar indigeste, dacă nu de-a dreptul aberante. Cel puţin aşa le considerau studenţii noştri, exasperaţi că nu înţeleg mai nimic. Şi nu înţelegeau deoarece profesorul FAD – mai exact asistentul cu doctorat şi drept de cursuri magistrale, cum preciza, cu orice ocazie, şefa lui de colectiv, doamna conferenţiar Loredana Bernic Atodiresei – se încăpăţîna să le ţină, da cappo al fine, exclusiv în franceză. O franceză distinsă, de secol XIX, uşor rîrîită, cum se purta la noi în cercurile aristocrate din perioada interbelică. De care junele Florin era foarte mîndru. Şi avea toate motivele să fie: comisia de doctorat, impresionată de franceza lui cursivă şi elegantă, îi acordase summa cum laude pentru teza Sémyose de l’oubli et du souvenir chez Marcel Proust, coordonată de celebra doamnă Aliona Verbinski Simionescu, semioticiană de renume european.
Din păcate, studenţilor noştri prea puţin le păsa de distincţiile academice şi de doamna Verbinski Simionescu. Cum nu le era profesoară, însemna pentru ei tot atît cît felahii din Delta Nilului sau vînătorii de capete din jungla amazoniană. Problema lor era limba în care preda profesorul FAD. În anul întîi, cu eforturi titanice, învăţaseră dialectul franco-român şi pe cel anglo-român din facultatea noastră, în care predau toţi colegii şi toate colegele lui FAD. Ajunseseră, vorba profesorului Peteanu, la un modus vivendi cu profesorii lor. Dar să-ţi ţii tot cursul în franceză-franceză, Sorbona 100%?! De asta doar un ciudat ca profesorul FAD era în stare!
Ca să-l citez pe rabinul din Dorohoi: studenţii aveau dreptate, dar şi profesorul avea dreptatea lui.Citeste continuarea aici.