Liberalii s-au reunit, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, într-o şedinţă a Consiliului Naţional (CN), pentru a valida decizia luată în urma demisiei lui Vasile Blaga, ca Alina Gorghiu să preia preşedinţia unică a partidului, până după alegeri.

Printre deciziile care sunt validate sâmbătă se află confirmarea Alinei Gorghiu ca preşedinte unic al PNL, numirea lui Daniel Buda ca prim-vicepreşedinte al partidului împuternicit să semneze listele alături de preşedintele PNL, în condiţiile în care, în prezent, acesta este doar vicepreşedinte în structura de conducere.

Alina Gorghiu ar putea deschide lista pentru Senat la alegerile parlamentare din partea liberalilor timişeni, luându-i astfel locul lui Vasile Blaga. Anunţul a fost făcut de liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, potrivit Agerpres. Decizia va fi luată săptămâna viitoare, dar Robu a subliniat deja că Alina Gorghiu este singura agreată pentru aceasta poziție.