Sari la conținut

Amenzi de până la 50.000 de lei, pentru cei care dau foc la mirişti

amenzi-de-pana-la-50000-de-lei-pentru-cei-care-dau-foc-la-miristi

Arderea miriştilor şi vegetaţiei uscate se face numai după obţinerea acordului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, a permisului de lucru cu foc de la Primărie şi după ce a fost înştiinţat serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă de pe raza localităţii unde se desfăşoară arderea - amintesc reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Apelul la atenție maximă și la respectarea regulilor a devenit imperativ după incidentele cu care s-au confruntat reprezentanții ISU recent.

Persoanele fizice care ignoră obligaţiile impuse prin lege riscă amenzi cuprinse între 3.000 şi 6.000 de lei, iar cele juridice între 25.000 şi 50.000 de lei, potrivit OUG nr. 195/2005 modificată şi aprobată prin Legea nr. 265/ 2006 privind protecţia mediului.

Ieri a fost una dintre zilele în care pompierii din judeţ s-au confruntat cu un număr mare de incendii de vegetaţie, pe care le-au şi stins cu dificultate, din cauza vântului puternic. De altfel, ziua a fost atât de plină de incidente, încât a fost necesar să fie chemaţi de acasă și angajaţii ISU care erau liberi.

„În vederea diminuării numărului intervențiilor la incendiile de vegetație uscată, unitatea noastră a transmis tuturor primăriilor din județ, precum și serviciilor voluntare pentru situații de urgență reguli de prevenire specifice ce trebuiesc respectate de către toți membrii comunităților locale”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, cpt. Ciprian Sfreja.

 În multe cazuri, cetăţenii ard miriştile, resturile menajere ori vegetaţia uscată, fără a asigura supravegherea şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, ceea ce conduce la propagarea rapidă a focului la gospodării şi anexele acestora, înregistrându-se pagube mari.

Pentru a evita asemenea necazuri, reprezentanţii ISU Braşov le amintesc gospodarilor să nu folosească focul pe timp de vânt ori la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (ori față de casă, şură, depozit de cereale, pădure etc). În același timp cetăţenii au obligaţia să supravegheze arderea şi să stingă jarul rezultat.

Arderea resturilor vegetale şi a deşeurilor ar trebui să se facă în locuri special amenajate, în baza permisului de lucru cu foc, după anunţarea serviciului pentru situaţii de urgenţă.

Informaţii despre planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii se pot obţine la Primării.

Nerespectarea măsurilor specifice poate cauza pagube materiale și mai grav, pierderi de vieţi omeneşti, atrag atenţia pompierii braşoveni.

Comentarii

Ultimă oră