Sari la conținut

Amenzi de peste 20.000 de lei la ultima acţiune silvică

amenzi-de-peste-20000-de-lei-la-ultima-actiune-silvica-

Poliţiştii din Săcele au efectuat o acţiune de verificare a modului în care se rescpectă legea atunci când vine vorba de tăierile de material lemnos, de transportul şi comercializarea acestuia. Ca urmare, oamenii legii au aplicat două sancţiuni contravenţionale, după ce o persoană fizică şi alta juridică au fost găsite încălcând prevederile Legii. „Poliţiştii au depistat pe strada Morii un localnic de 61 ani, care care transporta cu un autovehicul 4 mc material lemnos, fără să deţină aviz de însoţire prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase. Ca atare, lemnul transportat a fost confiscat de poliţişti şi predat ocolului silvic local iar persoana menţionată a fost sancţionată contravenţional cu 2.000 lei”, a declarat comisar şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IPJ Braşov. Cea mai mare amendă aplicată a fost însă în cazul unei frme care nu a respecctat prevederile legale din acest domeniu. „Poliţiştii au constatat la o societate că registrul de evidenţă intrări/ieşiri nu era completat conform prevederilor legii, motiv pentru care s-a aplicat o sancţiune contravenţională de 20.000 lei”, a mai precizat Naghi.

Comentarii

Ultimă oră