Sari la conținut
amical-cu-csm-ploiesti

Echipa de handbal Corona Braşov va juca vineri, de la ora 17.30 un meci amical în compania echipei CSM Ploieşti, partidă care vine după o scurtă vacanţă. „Este important ca în această perioadă să avem şi jocuri amicale. Venim după câteva zile de pauză, de care fetele aveau mare nevoie după problemele de sănătate existente şi după starea de oboseală care s-a acumulat de la începutul anului şi până acum. Totuşi, chiar dacă au avut câteva zile libere, toate fetele au avut un program individual pe care l-au respectat, iar cea mai bună dovadă este forma lor fizică actuală. Împreună cu Dumitru Berbece şi preparatorul fizic Marius Grancea lucrăm pentru a pregăti cât mai bine echipa pentru ce urmează, pentru că va fi un program extrem de încărcat, cu şapte meciuri la intervale destul de scurte. Am muncit un întreg sezon şi trebuie să facem totul cât mai bine şi pe final. Cel mai important lucru este să le avem pe fete sănătoase. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci avem încredere că putem termina unde ne dorim, adică pe podium", a spus antrenorul Coronei, Bogdan Burcea. Liga Naţională de handbal feminin este întreruptă până în 26 martie, din cauza programului echipei naţionale.

Comentarii

Ultimă oră