Sari la conținut

Asiguraţii braşoveni care vor sau trebuie să-şi facă analizele de laborator în ambulatoriu trebuie să aştepte sau să plătească. În general, cel târziu la jumătatea lunii, laboratoarele medicale, de stat sau private, aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului (CASJ) Braşov rămân fără fonduri pentru realizarea analizelor gratuite şi compensate. Luna aceasta, însă, din 3 martie chiar, pacienţii trimişi la investigaţii de medicii de familie sau de specialişti au constatat că sunt refuzaţi sau puşi să plătească, fiindcă plafonul lunar pentru analize compensate sau gratuite s-a epuizat. Medicii îi sfătuiesc pe pacienţii care pot aştepta să se programeze deja pentru luna următoare. Reprezentanţii unui centru medical spun că banii s-au terminat mai repede de jumătatea lunii, fiindcă oamenii s-au înghesuit de teama coplăţii, ce ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie. În aceste condiţii, oamenii se întreabă de ce au mai plătit contribuţii la Sănătate atâţia ani.  Oficialii Casei spun că banii pentru analize sunt tot atâţia ca anul trecut, când susţin - după politica struţului - că nu ar fi fost probleme. Am putea să dovedim cu articole din presa locală şi cu mărturii şi chitanţe ale asiguraţilor, dar nimeni nu le dă banii înapoi.

Comentarii

Ultimă oră