Sari la conținut
ancheta-la-exporturile-de-carne-catre-franta

O anchetă în vederea efectuării trasabilităţii loturilor de carne care au făcut obiectul schimburilor intracomunitare în Franţa şi verificării modului în care au fost respectate cerinţele prevăzute de legislaţia veterinară în vigoare a fost declanşată, sâmbătă, la solicitarea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, anunţă un comunicat al MADR.
Acţiunea declanşată de MADR survine în contextul informaţiilor privind comercializarea pe piaţa din Marea Britanie a unui produs, lasagna, care conţine carne de cal în loc de carne de vită, producătorul francez incriminând un abator din România, pe motiv că ar fi vândut carne de cal drept carne de vită.
Potrivit comunicatului, în cursul zilei de sâmbătă, ANSVSA a contactat telefonic serviciile veterinare din Franţa, care au confirmat că este vorba de două unităţi din România autorizate sanitar veterinar pentru activitatea de sacrificare şi tranşare, bovine, porcine, ovine, cabaline.
„Până în prezent, nu avem informaţii cu privire la data la care a avut loc transportul şi menţiunile înscrise pe etichetă, autorităţile franceze urmând să informeze imediat ce intră în posesia datelor“, se arată în comunicat.
Comisia Europeană a transmis vineri, prin Sistemul Rapid de Alertă, o notificare privind suspiciunea de fraudă prin substituţia cărnii de vită cu cea de cal pentru anumite loturi din produsul lasagna distribuit în Marea Britanie şi obţinut în Luxemburg din materii prime provenite din Franţa.
Unitatea care a produs lasagna este Comigel din Luxemburg, iar materia primă a provenit de la Comigel Franţa.

Comentarii

Ultimă oră