În ultimii zece ani, au terminat liceul 1,9 milioane de copii, din care circa 900.000 nu au luat examenul de bacalaureat.

Potrivit ministrului Educaţiei, Liviu Pop, 170.000 dintre aceștia sunt pe filiera teoretică, iar 700.000 pe filiera tehnologică.

Din 15 decembrie, planuri-cadru privind învățământul liceal vor fi puse în dezbatere publică, ulterior, urmând a fi rescrise programele şcolare pentru anul viitor.

Potrivit ministrului, se pune problema unei orientări greşite a elevilor, în condiţiile în care 700.000 dintre absolvenţii de la liceele tehnologice nu sunt capabili să ia examenele de bacalaureat.

Vă reamintim că Liviu Pop a declarat nu demult că ia în calcul introducerea unei noi sesiuni de bacalaureat, în lunile decembrie sau februarie.