Marți, 23 ianuarie 2017, de la ora 13:00, Centrul Cultural Reduta găzduiește proiectul „Arhitectura României Mari”.

  Manifestarea este închinată celebrării a 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

  Proiectul „Arhitectura României Mari” reprezintă un complex eveniment centrat în jurul conceptului de „stil neoromânesc în arhitectură”.
 
      Cuprinde expoziții de fotografie, proiecții ale unui film documentar artistic tematic și dezbateri cu participarea unor specialiști în domeniul istoriei artei și arhitecturii adresate publicului larg.

    De asemenea, publicul este invitat să admire fotografii care imortalizează clădiri relevante pentru stilul neoromânesc, din mai multe zone ale țării, în cadrul unei expoziții unice. Evenimente similare au avut loc în București și Alba Iulia.

    Evenimentul de la Centrul Cultural Reduta va fi transmis live în sistem on-line streaming, fiind accesibil pentru românii de pretutindeni.

   „Stilul naţional românesc în arhitectură datează din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea. Prima clădire în acest stil a fost ridicată în anul 1886. În această perioadă, arhitecţii au stabilit sursele de inspiraţie potrivite pentru crearea unui stil naţional românesc, regăsite și în arhitectura medievală a Ţării Româneşti şi a Moldovei, dar şi în arhitectura vernaculară muntenească. După Expoziţia Generală din anul 1906, acest stil a cunoscut un succes pe scară largă, fiind preferat atât de autorităţi, pentru construirea de edificii publice, cât şi de privaţi. În perioada interbelică, stilul s-a oficializat, devenind marcă a României, datorită capacităţii sale de a reflecta sufletul românesc”, explică Bianca Michi Nema, inițiatorul proiectului.

   Proiectul „Arhitectura României Mari” este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și susținut de Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Principia, Palatul Noblesse, Centrul Cultural „Reduta” Brașov, Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”, Muzeul de Artă Populară „Doctor Nicolae Minovici”, Muzeul Municipiului București, Colegiul Național Elena Cuza din București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Restaurantul Casa Doina.

   Intrarea este liberă.