Sari la conținut

Se ştie că fumatul este rău pentru inimă şi alte organe, însă cercetătorii au reuşit să descopere şi de ce: în timp, fumatul face arterele să se rigidizeze progresiv, îmbătrânindu-le prematur.Practic, arterele fumătorilor îmbătrânesc de două ori mai repede decât cele ale persoanelor care nu au acest viciu, mărind şi riscul de boli cardiovasculare, relatează HealthDay, citând un studiu realziat de Universitatea Medicală din Tokyo.Concluziile au reieşit în urma unei cercetări realizate pe 2.000 de adulţi din Japonia, fumători şi nefumători, monitorizaţi timp de 6 ani. În această perioadă, arterele fumătorilor se degradasera de două ori mai mult decât în cazul persoanelor care nu fumau.Vestea bună este că arterele pot rămâne în acest prim stadiu timp de mai mulţi ani, înainte să apară alte probleme, ceea ce înseamnă că renunţarea la fumat poate înlătura riscul eventualelor boli ce ar fi putut urma, existând posibilitatea că arterele să se vindece, au explicat cercetătorii.

Comentarii

Ultimă oră