După cum se prezintă, Atelierele Unika reprezintă cel mai mare producător de agende din piele naturală și ecologică din România, având 40 de culori de piele naturală și peste 100 de nuanțe și texturi din piele ecologică. Dar asta nu înseamnă că produc doar agende. Calitatea și stilul produselor pot fi remarcate și în rândul altor categorii, cum ar fi cele promoționale. În această categorie se pot regăsi portofelele, mapele pentru documente și diferite etuiuri. Toate folositoare oricui. E drept că odinioară nu existau astfel de accesorii care să ne ușureze activitățile, însă dacă tot există, ar fi păcat să nu le folosim în avantajul nostru.

Am selectat câteva produse promoționale din piele ecologică marca Atelierele Unika, care s-ar putea să vă placă.

Etui cărți de vizită Twin
Fie că suntem manageri, directori sau simpli angajați, cel mai probabil că, indiferent de funcția pe care o ocupăm în companie sau instituție, am pus mâna vreodată pe o carte de vizită. Se spune că ea poate transmite multe despre noi, nu numai prin ce e scris, dar și prin felul în care arată, adică aspect. Să luăm drept exemplu situația în care suntem nevoiți să oferim o carte de vizită cuiva. Dacă ea nu are un aspect plăcut, nici persoana căreia i-o dăruim nu își va forma o părere prea bună despre noi. Așa că, un etui pentru cărți de vizită precum cel Twin ar fi ideal. El este realizat din piele ecologică cu dublă față și are un singur compartiment foarte încăpător. De asemnea, se poate găsi în mai multe variante de culori: albastru, gri, negru sau verde.

articole promotionale

Etui ochelari Twin
Odată cu primăvara apare și soarele. Iar asta înseamnă pentru majoritatea dintre noi că ne vom accesoriza ținutele cu ochelari de soare. Dar ce ne facem când ochelarii de soare se zgârie sau se îndoaie? Putem achiziționa un etui pentru ochelari. Etuiul de ochelari Twin poate fi un ajutor de nădejde în astfel de situații. Suportul pentru ochelari Twin este realizat din piele ecologică cu dublă față. Culorile disponibile pentru acest accesoriu sunt: negru/roșu, gri/roșu, albastru/bleu, verde/negru. Etuiul de ochelari poate fi achiziționat din magazinul online al Atelierelor Unika.

articole promotionale

Etui pix Twin
În zilele noastre, pixul nu mai este atât de folosit ca pe vremuri. Sunt la modă gadgeturile, tabletele, telefoanele smart și laptopurile inteligente. Dar și atunci când intrăm într-o situație de criză și trebuie să notăm ceva rapid pe hârtie, pixul devine indispensabil. Pentru a nu-l pierde, dar și pentru a nu se zgâria, putem să-l purtăm într-un etui pentru pix cum este cel din gama Twin, de la Atelierele Unika. Etuiul pentru pix este realizat din piele ecologică cu fața texturată și spate neted cu un compartiment de un pix. Culorile disponibile sunt: albastru, gri, negru și verde.

articole promotionale

Suport birou Twin
Prea multe lucruri pe birou și prea puțin spațiu de lucru? Poate că un suport de birou n-ar strica. Acesta are rolul de a depozita și de a menține o oarecare ordine. În el putem pune chei, pixuri, căști etc. Suportul de birou Twin de la Atelierele Unika este realizat din piele ecologică cu fața texturată și spate neted. Se poate găsi în mai multe variante de culori: verde, negru, gri, albastru.

articole promotionale

Așadar, Atelierele Unika oferă o diversitate de accesorii pentru ca organizarea să fie la ea acasă. Dacă vă doriți să descoperiți mai multe produse, website-ul online poate fi accesat oricând. Spor la cumpărături!