Sari la conținut

Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din Fagaraș a repopulat apele cu șalău

asociatia-vanatorilor-si-pescarilor-sportivi-din-fagaras-a-repopulat-apele-cu-salau

Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Făgăraș (AVPS) a concesionat pentru o perioadă de 10 ani, începând cu 2018, apele de șes și de munte din județul Brașov.

Apele care prezintă interes pentru pescuitul sportiv au fost date în concesiune de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA).

Mai multe asociații din domeniul pescuitului sportiv au fost interesate de preluarea apelor din județul nostru, însă punctajul cel mai mare din județ l-a obținut Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Fagaraș (AVPS Făgăraș). În plus, AVPS Făgăraș avea și un drept de preemțiune pentru noul contract, căci și în ultimii ani fusese concesionarul acestora.

,,Față de contractul de concesiune anterior, începând cu 2018 am preluat și râul Berivoi, cu cei 28 km ai săi, de la izvoare și până la vărsare.

Până acum Berivoiul se afla la ANPA. Acest contract vine și cu drepturi, dar și cu obligații. Asociația noastră trebuie să se ocupe de repopularea apelor. Prima repopulare am făcut-o cu șalău în toamna lui 2017. Am adus șalăul de la o stațiune de cercetare din Timnișoara. Nu mai repopulasem cu șalău de prin ’97 – ’98. Îmi aduc aminte că în acea perioadă am repupulat apele de șes și de munte cu șalău și Oltul cu somn. Vom repopula cu șalău apele și în anii ce urmează, pentru că rezultatele se văd numai după 3 ani de repopulări. În același timp, vrem să repopulăm apele de munte și cu puiet de păstrăv”, a precizat directorul AVPS Făgăraș, Sorin Șuler.

Contractul de concesiune a apelor de șes și de munte a fost încheiat în 5 septembrie 2017, dar produce efecte începând cu 1 ianuarie 2018 și până în 31 decembrie 2028.

Asociația făgărășeană numără la ora aceasta 2.160 de pescari.

,,Cotizația la pescuit a rămas aceeași ca în anul 2017 pentru cei care sunt membrii noștri, de 120 de lei/an. Însă, dacă se achită până la 31 ianuarie 2018, se va reduce cu 10 lei. Pescarii din asociațiile neafiliate, dacă vor să vină la pescuit în aria asociației noastre, vor trebui să plătească o taxă de 400 lei/an”, a explicat directorul AVPS Făgăraș, Sorin Șuler.

Comentarii

Ultimă oră