Sari la conținut

Astăzi e eclipsă de Soare. Din păcate nu se vede din România

astazi-e-eclipsa-de-soare-din-pacate-nu-se-vede-din-romania

O eclipsă de Soare inelară va avea loc astăzi, 1 septembrie 2016, la ora 11.03 – ora României.

Este eclipsa cu numărul 39 din seria Saros 135. Magnitudinea maximă va fi de 0,9736.

Dar, vestea rea pentru pasionaţii de astronomie din ţara noastră e că eclipsa inelară de Soare din 1 septembrie 2016 nu este vizibilă din România.

Eclipsa inelară de Soare va fi vizibilă din cea mai mare parte a Africii, din Madagascar, din vestul Australiei, din Oceanul Atlantic, Oceanul Indian și Antarctica.

Evenimentul astronomic începe la 06 h 13 m UTC (09 h 13 m, ora României) și va traversa, începând de la mijlocul Oceanului Atlantic, întregul continent african ecuatorial, cât și nordul Madagascarului, apoi cea mai mare parte a insulei La Réunion (de sud și centrală).

Maximul eclipsei inelare se va produce la 09 h 01 UTC (ora 11.01 în România) și va dura timp de 3 minute și 6 secunde. Eclipsa se va încheia în Oceanul Indian, la ora 12:01 UTC.

La fel ca în cazul producerii unei eclipse totale de Soare, eclipsele inelare de Soare pot fi observate ca eclipse parțiale din locații din interiorul penumbrei sale. Astfel, și eclipsa din 1 septembrie 2016, poate fi văzută ca o eclipsă parțială de Soare în sudul Asiei, în vestul Australiei, în mare parte din Africa, Oceanul Atlantic, Oceanul Indian și Antarctica.

Eclipsele de Soare se observă numai din anumite locuri de pe glob, iar faza maximă, de totalitate, se observă doar pe o fâșie lată de 200 km. De aici și raritatea lor.

Eclipsele inelare se produc, de obicei, atunci când Luna se afla în cel mai îndepărtat punct de Pamant. Luna va fi vizibila pe o porţiune relativ îngustă din zona transafricană – Gabon, Congo, Republica Democrata Congo, Tanzania, Mozambic, Madagascar. Fazele parțiale vor fi vizibile din Africa și din câteva locuri din Peninsula Arabică. Eclipsa face parte din ciclul Saros 135.

Eclipsele de Soare pot fi de trei tipuri: parțiale, inelare și totale. O eclipsă totală se produce la fiecare 40 de ani şi e vizibilă din aceeași regiune de pe pământ. Cele parțiale şi inelare sunt mai dese și se produc atunci când Luna trece peste discul Soarelui, neacoperidu-l complet.

Fenomenul este cunoscut de mii de ani. Există consemnări ale eclipselor cu cel puțin 4.000 de ani înaintea lui Hristos.

Comentarii

Ultimă oră