Valul de arestări din ultima perioadă i-a inspirat pe hoţi. Dacă tot e la modă DNA sau DIICOT, de ce nu şi-ar updata şi ei metodele de ţepuit?  Aşa că în loc să te sune să-ţi spună că o rudă a fost victima unui accident şi are urgent nevoie de bani, acum infractorii  se dau procurori de la Parchet, DNA sau DIICOT şi îţi cer informaţii despre cardurile pe care le deţii sub pretextul că se fac verificări  într-un dosar de clonare a unor carduri, scrie jurnalul.ro.
Şi pentru a face verificarea, îţi spun că e necesar să le dai datele de pe card. Urmarea? Conturile sunt imediat golite de falşii procurori. "Sunt sute de cazuri la nivelul întregului sistem bancar. E vorba până acum de circa cinci bănci mari, din câte am fost sesizaţi. Îi rugăm pe clienţi să nu furnizeze niciodată telefonic date personale sau pe cele referitoare la mijloacele de plată de care dispun", au declarat pentru pentru hotnews.ro surse apropiate situaţiei. Există cazuri în care datele furnizate de clienţii băncilor au fost folosite la cumpărături online, mai spun sursele citate: "Au fost situaţii în care probabil cel de la capătul celalalt al firului îşi comandă unul sau mai multe produse de pe net şi în momentul în care clientul naiv sau speriat că e sunat de la DNA îşi furniza datele, infractorul cu un simplu Enter îi folosea banii din cont”.

      Printre victimele noii metode de ţepuit se numără şi 14 primari din Vrancea. Ei au fost sunaţi la începutul acestei săptămâni de un fals procuror DIICOT, care sub pretextul unor verificări efectuate într-un dosar de clonare a unor carduri, le-a cerut acestora codurile cardurilor pe care le deţin, scrie Monitorul de Vrancea. Unii dintre primari nu şi-au dat seama că sunt victime ale unor escroci, iar alţii nu au dat curs solicitărilor. Cei 14 primari au depus plângeri. Cazul a fost preluat de poliţiştii  de la SCCO Vrancea, bănuindu-se că ar fi vorba despre un grup infracţional organizat. Printre edilii contactaţi de falsul procuror sunt cei din Odobeşti, Mărăşeşti, Tănăsoaia, Bogheşti, Garoafa, Vânători, Suraia, Milcovul, Popeşti, Ploscuţeni, Cîrligele, Negrileşti, Păuleşti, Bordeşti.