Având în vedere ninsoarea abundentă din ultimele ore, care au dus la așternerea unui strat consistent peste zăpada înghețată, Serviciul Salvamont Poiana Brașov a lansat un avertisment către iubitorii sporturilor de iarnă care practica „schiul off-piste”.

     Acestora li se recomandă să evite coborârile pe văile din masiv (Valea Lamba, Valea Vanga ș.a.m.d.) deoarece exista riscul producerii de avalanșe.

   Această recomandare se aplică și iubitorilor de drumeții, pentru potecile care fac legătura între Valea Timișului și Vârful Postăvarul.

  În același timp, turiștilor care merg pe traseele montane marcate (în special cele care fac legătura dintre Tâmpa și vârful Postăvarul, precum și cele dintre Poiană și vârful Postăvarul), li se recomandă să fie atenți deoarece, din cauza încărcării copacilor cu zăpadă și chiciură există riscul dezrădăcinării și prăbușirii acestora.

    (Dealtfel, potrivit site-ului avalanseincarpati.ro, în 29 decembrie 2018, în Masivul Postăvarul, la intrarea în canionul Văii Lamba din Masivul Postăvarul a avut loc o avalanșă mică, la o altitudine de aproximativ altitudinea 1.400 m. La momentul respectiv s-a dislocat un strat de zăpadă de 15 cm, pe o distanța de 15-20 metri, care s-a deplasat pe o distanță de 15 m – 25 m).