Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov, a acordat premii celor mai valoroși atleți și antrenori de atletism din județul Brașov, în urma rezultatelor obținute în anul 2020. Atleții anului în județul Brașov au fost Adina Cîrciogel (CS Țara Bârsei 2011) la feminin și Raul Pruteanu (LPS Brașov) la masculin, iar premiile speciale dedicate antrenorilor le-au revenit profesorilor acestora, Horațiu Calfa și Georgeta Nazarie.


ADINA-ELENA CÎRCIOGEL s-a născut la 8 martie 2001, la Brașov, practică atletismul de la vârsta de 7 ani și este antrenată de prof. Horațiu Calfă. A crescut la LPS Brașov și din acest an reprezintă Clubul Sportiv Țara Bârsei 2011. În acest an a câștigat medaliile de aur (junioare 1) și bronz (U23) la Campionatele Naționale (CN) de sală în proba de 400 de metri. În vară, la CN aer liber, a devenit campioană la junioare 1 (U20), vicecampioană a României (U23) și medaliată cu bronz (senioare) tot la 400 m. La Campionatele Balcanice indoor U20 de la Istanbul (Turcia) a ocupat locul al 4-lea la 400 m.
Obiectivul pentru 2021: calificarea la Campionatele Europene U23 (8-11 iulie, Bergen/ Norvegia).

RAUL-CONSTANTIN PRUTEANU este născut la Brașov, pe 10 august 2003, practică atletismul de la vârsta de 8 ani și este pregătit de prof. Georgeta Nazarie, la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Brașov, unitate de învățământ unde este elev în clasa a 11-a. În anul 2020 a devenit cel mai bun săritor în lungime al României la juniori, cu un rezultat (7,23 metri) ce i-a adus titlul de campion național la juniori 1 în aer liber. Performanța reușită pe Stadionul „Iolanda Balaș-Soter” din București e a 3-a ca valoare la seniori și prima la tineret/ U23 în clasamentul din acest an.
Alte rezultate la Campionatele Naționale: campion național de juniori 2 pe stadion, campion la juniori 1 și vicecampion la juniori 2 în sală, câștigător al Cupei României la juniori (open), cu o săritură de 7,16 metri. Și-a realizat baremul (7,05 m) de participare la Campionatele Europene de cadeți 2020, dar din cauza pandemiei concursul a fost amânat pentru anul viitor, când Raul va trece la categoria superioară de vârstă (junior 1) și astfel nu va fi prezent la competiția de la Rieti (Italia).
La Campionatele Balcanice indoor U20 de la Istanbul (Turcia) a reprezentat România la lungime (6,68 metri, locul 8) și la ștafeta de 4×100 metri (locul 4).
Obiectivul pentru 2021: calificarea (barem 7,35 m) la Campionatele Europene U20 (15-18 iulie, Tallinn/ Estonia).

„Așa cum v-am promis, revenim. Și o vom face de fiecare dată, la final de an, când îi anunțăm pe cei mai valoroși atleți și antrenori de atletism din județul Brașov, în urma rezultatelor obținute în anul calendaristic ce tocmai se încheie astăzi.” a declarat Silviu Prescornițoiu Președinte AJA Brașov, adăugând că: „2020 a fost un an atipic, din cauza pademiei, cu antrenamente date peste cap, cu mult mai puține competiții decât de obicei (unele anulate, altele reprogramate, începând cu Jocurile Olimpice de la Tokyo, competiția supremă a lumii), cu stadioane și baze sportive închise, cu multe constrângeri și posibilități reduse de obținere și înregistrare a unor rezultate meritorii și performanțe importante. Din 2021 sperăm și avem credința că atletismul și lumea, în general, va reveni la normal, că vom trece cu bine peste această pandemie și că finalul anului ne va găsi, din nou, împreună, sărbătorindu-i pe cei mai buni dintre cei buni. Felicitări pentru eforturi și reușite tuturor atleților, antrenorilor și profesorilor din județul Brașov, părinților și susținătorilor, oficialilor de la cluburi, sponsorilor și partenerilor, tuturor Prietenilor atletismului brașovean!”