Sari la conținut
au-decis-vom-avea-14-echipe-in-liga-i

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat propunerea președintelui LPF, Gino Iorgulescu, din urmă cu ceva mai mult de o săptămână. Astfel, din stagiunea 2015-2016, pe prima scenă a fotbalului din România vor fi prezente doar 14 echipe, urmând ca retrogradatele şi câştigătoarea titlului să se decidă în urma unui play-out, respectiv play-off. În acelaşi timp s-a decis ca cele două serii din Liga a 2-a să se restructureze şi ele, urmând a avea câte 14 echipe, în timp ce Liga a 3-a va funcţiona având la bază 6 serii, tot a câte 14 formaţii. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a fost singurul care a votat împotriva ideii propuse de omologul de la Ligă, Federaţia văzând mult mai oportun ca în Liga 1 să evolueze 16 echipe. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, Federaţia precizează că, în cadrul şedinţei CEx, a fost respinsă propunerea LPF ca Supercupa României să se dispute între câştigătoarea Cupei şi învingătoarea din Cupa Ligii, competiţie ce urmează să debuteze din sezonul viitor. Supercupa va rămâne în continuare sub tutela Federaţiei.

Comentarii

Ultimă oră