Sari la conținut

Autorităţile locale braşovene au primit ieri oaspeţi de seamă, familia Kern, membrii acesteia fiind doi dintre cetăţenii de onoare ai municipiului Braşov.

Ei au primit distincţia de „Cetăţean de onoare” în 1999, pentru iniţierea de investiţii şi dezvoltarea sistemului de dializă la nivelul judeţului Braşov. Suma pe care familia Kern a pus-o la dispoziţia autorităţilor braşovene de-a lungul a aproape 20 de ani se cifrează la peste un milion de euro.
Peste 80 de transporturi. Municipiul Braşov a fost primul oraş din România vizitat de soţii Kern atunci când s-au hotărât să îi ajute pe bolnavi. „Îmi amintesc că acum 20 de ani am fost întâmpinaţi de un domn inginer cu un buchet mare de trandafiri undeva la marginea Braşovului. Ni s-a povestit situaţia din Braşov şi faptul că bolnavii erau nevoiţi să facă foarte mulţi kilometri pentru dialize. Aşa am început, iar în aceste două decenii am făcut peste 80 de transporturi cu echipamente medicale”, a declarat Robert Kern.
Primul centru de dializă. Prin aceste acte caritabile a fost înfiinţat în 1994 primul centru de dializă din Braşov, la Spitalul Mârzescu, după care, în 1997, a mai fost deschis  încă unul la Spitalul de copii. Doi ani mai târziu, tot cu ajutorul familiei Kern a luat fiinţă şi Centrul de dializă de la Făgăraş.  Soţii Kern au fost declaraţi cetăţeni de onoare la Braşov, Râşnov, Pâncota (Arad) şi au fost decoraţi şi de ex-preşedintele României, Emil Constantinescu, în timp ce statul german le-a oferit distincţia „Crucea de Merit”.

Comentarii

Ultimă oră