Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a semnat ieri, 32 de contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Două dintre acestea sunt pentru Municipiul Braşov, respectiv „Amenajare de staţii capăt de linie pentru mijloacele de transport în comun” şi „Managementul informatizat al sistemului de transport în comun”. Primul proiect prevede modernizarea a cinci capete de linie ale RAT Braşov. Acesta are o valoare estimată de 34,3 milioane de lei. Cel de-al doilea vizează modernizarea serviciilor oferite de RAT Braşov prin informatizarea sistemului de transport în comun. În plus, proiectul va introdue taxarea călătorilor prin sistem e-ticketing, care permite validarea fără contact direct, respectiv în autobuze vor fi aparate care validează călătoria la simpla apropiere a biletului de acesta.