După ce s-a schimbat directorul, Autoritatea Rutieră Română (ARR) Braşov a început să ia măsuri cu privire la flota unuia dintre cei mai mari operatori de transport interjudeţeni, Transbus, care s-a făcut „remarcat” prin mai multe incidente.

    În urma verificărilor s-au constatat numeroase deficienţe, după cum a precizat pentru Braşov Metropolitan Geroge Antohe, directorul ARR.

      „Este inadmisibil ca siguranţa şi confortul pasagerilor să nu primeze pentru acest operator privat de transport persoane. Vreau ca transportul judeţean de persoane să fie efectuat de autobuze care să ofere o calitate a serviciilor cât mai bună cetăţenilor”, a subliniat directorul ARR.

   Deşi, recent, unul dintre incidentele în care a fost implicat operatorul a fost acela când unul dintre autobuze a luat foc imediat după plecarea din Autogara 1, ARR a găsit în maşinile Transbus truse de prim ajutor şi stingătoare expirate, dar a constatat şi că unele mijloace de transport circulă cu componente de caroserie deteriorate sau sparte, lipsa foliilor aplicate pe geamurile care au ieşiri de siguranţă, probleme la instalaţia de iluminare şi semnalizare luminoasă.

   „În cazul operatorului despre care vorbim, aceste condiţii de transport pe o parte dintre traseele din judeţ sunt mai mult decât nesatisfăcătoare. 

  Pot spune că sunt chiar execrabile, iar acest lucru a fost adus la cunoştinţa noastră şi a altor autorităţi chiar de către călătorii care - unii dintre ei, nu au alte variante de deplasare dintre-o localitate în alta. Cred că pe lângă multele deficienţe constatate, lipsa truselor de prim ajutor şi a extinctoarelor valabile – în contextul în care de curând un autobuz i-a luat foc, este de neacceptat”, a precizat George Antohe.