Sari la conținut

Autostrada Comarnic-Braşov, blocată de o nouă contestație

autostrada-comarnicbrasov-blocata-de-o-noua-contestatie

Decizia a fost luată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), după ce casa de avocatură “Boştină şi Asociaţii” a depus din nou o contestaţie faţă de modul de atribuire a acestui contract de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Licitaţia a mai fost suspendată în luna mai, pentru probleme privind documentaţia de atribuire.  „Am depus această a doua contestaţie pentru că, pe de o parte, am considerat că unele din cerinţele autorităţii sunt în afara cadrului legislativ aplicabil procedurii şi a proiectului propus şi, pe de altă parte, deoarece autoritatea contractantă nu a modificat caietul de sarcini în conformitate cu deciziile anterioare ale CNSC. Odată ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va opera modificările corespunzătoare reglementărilor în vigoare, vom participa la licitaţie”, a declarat într-un comunicat avocatul asociat Mihai Marian, coordonatorul ariei de practică “Infrastructură”, din cadrul Boştină şi Asociaţii, citat de Ziarul Financiar.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis cererea casei de avocatură de a suspenda procedura de atribuire, în stadiul în care se află, până la soluţionarea pe fond a cauzei. La începutul acestui an, Ministerul Transporturilor a anunţat că va revizui studiul de fezabilitate a autostrăzii Comarnic-Braşov, proiect abandonat în 2010, iar la începutul lunii mai CNADNR a lansat licitaţia, valoarea estimată a contractului fiind de 23,6 milioane lei, fără TVA, pentru o durată de 20 luni. Proiectul este finanţat din bugetul de stat.
Consultantul va actualiza studiul de fezabilitate, va elabora analizele necesare, precum şi documentaţia de atribuire a contractului de concesiune şi va recomanda structura financiară care va atrage oferte din sectorul privat.

Comentarii

Ultimă oră