Sari la conținut
autostrada-transilvania-in-impas

Lucrări proaste, dar scumpe. Rezilierea contractului cu Bechtel pentru autostradă, AMÂNATĂ până la stabilirea DESPĂGUBIRILOR. Contractul cu Bechtel nu se mai reziliază astăzi, aşa cum a anunţat iniţial ministrul Dan Şova. Săptămâna aceasta vor mai avea loc discuţii cu americanii pentru a stabili concret condiţiile în care se va renunţa la contract. Ministrul spune că nu s-a stabilit încă nivelul despăgubirilor pe care Bechtel trebuie să le primească pentru pierderea contractului.
Şantierul Suplacu de Barcău-Borş, pe care americanii ar fi trebuit să-l mai termine, este pustiu demult. Lucrarea la cei 64 de kilometri de la graniţa cu Ungaria a ajuns la 38 la sută, după care s-a oprit. Pentru că nu s-au mai făcut plăţi.Până acum, americanii au încasat de la Compania Naţională de Drumuri peste 1,4 miliarde de euro. O sumă record pentru cei 52 de kilometri inauguraţi cu mare fast în două rânduri.
Potrivit contractului de atunci, compania Bechtel ar fi trebuit să construiască 415 kilometri de autostradă, între Braşov şi Borş. Lucrarea, care a început în 2004 ar fi trebuit să se finalizeze în 2012. Şi ar fi trebuit să coste în total 2,3 miliarde de euro. Tronsoanele rămase vor fi scoase la licitaţie în perioada următoare.

Comentarii

Ultimă oră