Sari la conținut

Riscul de avalanşe în Munţii Retezat din  judeţul Hunedoara este foarte ridicat, producându-se deja două alunecări  masive de zăpadă, iar stratul de zăpadă depăşeşte un metru şi jumătate, scrie Mediafax. Pe o scară de la unu la cinci gradul de risc de producere a unor  avalaşe este de patru spre cinci. Deja în zona staţiunii montane Râuşor  s-au produs două avalanşe care au angrenat sute de metri cubi de zăpadă  ce au blocat drumul de acces spre staţiune. Din fericire, aceste  avalanşe s-au produs seara când nu erau turişti pe traseu, iar până  dimineaţa drumul de acces spre staţiunea Râuşor, care a fost blocat, a  fost deblocat de salvamontişti şi de trei utilaje aduse în zonă, spun salvamontiştii.  Turiştii care urcă şi rămân în staţiunea Râuşor sunt în siguranţă. Aici  pârtia au fost pregătită pentru schi. Turiştii care sunt amatori de schi  alpin sau schi de tură sunt rugaţi să renunţe la aceste trasee şi să  rămână doar pe zona schiabilă din staţiunea Râuşor, unde pericolul  producerii unor avalanşe este exclus. Traseele de coastă sunt  periculoase. În Munţii Retezat a nins foarte mult în ultimele două zile, stratul de zăpadă depăşind un metru şi jumătate. Temperaturile nu sunt prea scăzute motiv pentru care stratul de  gheaţă de sub zăpadă nu a făcut contact cu omâtul căzut praspăt. (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră