Sari la conținut

Avans zero la programul Prima Casă pentru familiile tinere, cu venituri mici

avans-zero-la-programul-prima-casa-pentru-familiile-tinere-cu-venituri-mici

Prima casă rămâne în picioare, în 2017! Şi vine cu avans zero pentru tinerii cu venituri mici. Este varianta luată în calcul de Guvern, pentru cel mai de succes program al său.

Creditele "Prima Casă" ar putea fi acordate şi fără avans familiilor tinere cu venituri mici. Programul va continua, dar va fi modificat. Ar putea fi eliminat plafonul de 60.000 de euro, pentru că, în opinia expertilor, influentează negativ piaţa imobiliară. O altă noutate ar fi că locuinţele ANL nu vor mai fi vândute.

De anul viitor, Programul Prima Casă ar putea fi schimbat, iar criteriul de acordare să nu mai fie doar vârsta, ci şi venitul - adică să primească acest credit familiile care nu-şi pot permite un împrumut clasic. Acum avansul este de 5%, dar pentru familiile sărace avansul ar putea fi zero. În plus, plafonul de 60.000 de euro ar urma să fie eliminat pentru că, susţin experţii care au făcut analiza pieţei, acest plafon menţine artificial preţurile apartamentelor în jurul acestei sume. Cu alte cuvinte, dacă ar fi eliminat, apartamentele s-ar ieftini şi mai tare.

Modificările propuse apar în Strategia Naţională a Locuirii - un document pe care Guvernul ar trebui să-l adopte anul acesta.

Comentarii

Ultimă oră