Strada Dobrogeanu Gherea a fost inundată miercuri, din cauza unei avarii la conducta de apă ce trece pe sub această arteră.
  
   După ce s-a produs această spărtură, apa a ajuns până pe Bulevardul 15 Noiembrie, dar s-a scurs și pe celălalt versant al dealului, spre Valea Cetății.
 
 Șuvoiul de apă s-a scurs prin spatele Magazinului Star, încurcând circulația în zonă.

  Pentru a remedia avaria, Compania Apa a oprit alimentarea cu apă pe o porțiune din str. Dobrogeanu Gherea și pe str. Cincinat Pavelescu, fiind afectate casele din aceste zone.

   Reparațiile au început în jurul orei 14.30, iar în zona afectată de lucrări se circulă pe un singur fir.



Update (Ora 19.30):

   „Alimentarea cu apă pe străzile Dobrogeanu Gherea şi Cincinat Pavelescu din municipiul Braşov va fi reluată în jurul orei 20.00 în parametri normali. Echipele Companiei Apa Braşov au lucrat contracronometru şi au reuşit remedierea defecţiunii produse. Acum au loc manevrele de încărcare a conductelor cu apă. Pentru rezolvarea problemei apărute în această după-amiază a fost nevoie de spargerea asfaltului, dar locul intervenţiei a fost amenajat cu piatra spartă, urmând ca mâine să fie asfaltat.

    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, vă asigurăm de promptitudinea serviciilor noastre şi vă mulţumim pentru înţelegere!” au precizat printr-un comunicat reprezentanții Companiei Apa Braşov.

 Aceasta nu este prima avarie majoră din acest an, la reţeaua de alimentare cu apă din acest an. Numai în luna iulie, magistrala care aprovizionează zona Şchei a cedat de două ori, iar braşovenii alimentaţi de la această conductă au rămas fără apă.