Sari la conținut
aveam-nevoie-de-intariri

Directorul general al stegarilor, Constantin Zotta, spune că echipa avea mare nevoie de întărirea compartimentului ofensiv, iar acest lucru s-a realizat prin ultimele două transferuri.

"Aveam mare nevoie să ne întărim în atac şi pe faza de construcţie, pentru că, s-a văzut că acolo am suferit foarte tare până acum.

Am marcat foarte puţin în acest început de sezon, dar am încredere că odată cu venirile lui Surdu, Aganovic şi evident şi Cristea şi Mendizov, fotbalişti care ni s-au alăturat acum ceva vreme, lucrurile se vor schimba şi echipa va arăta altfel.

Pauza competiţională ne-a prins foarte bine, văd că echipa se mişcă bine, de altfel nici nu putea fi altfel după felul în care s-au pregătit. Se simte o ambiţie foarte mare şi am convingerea că băieţii au înţeles că atunci când te dăruieşti foarte mult în ceea ce faci, nu au cum să nu vină şi rezultatele.

Cu siguranţă acestea sunt ultimele transferuri de la FC Braşov. Consider că suntem pregătiţi pentru reluarea campionatului", a declarat directorul general al galben-negrilor, Constantin Zotta.

Comentarii

Ultimă oră