Sari la conținut

Bani europeni pentru comunele afectate de inundaţii

15 comune din judeţul Braşov vor beneficia de fonduri nerambursabile în valoare de 1,5 milioane de euro pentru efectuarea unor lucrări de reabilitări în zonele afectate de inundaţii, precum şi pentru eliminarea sau limitarea efectelor acestora.

Este vorba despre o linie de finanţare acordată prin intermediul Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Printre localităţile care vor primi finanţare se numără Budila, Buneşti, Racoş, Şercaia, Şinca Veche, Tărlungeni, Ungra, Voila şi Vama Buzăului. Lucrările vizează repararea drumurilor comunale, a podurilor şi a podeţelor afectate de inundaţii, amenajarea cursurilor de apă şi consolidarea malurilor. Pentru a accesa fondurile, autorităţile locale trebuie să depună în perioada următoare proiectele şi cererile de finanţare.

Comentarii

Ultimă oră