Preţul barilului de ţiţei a urcat luni la bursa de la New York peste pragul de 100 de dolari, pieţele fiind îngrijorate de posibilitatea unei închiderii prelungite a unui important culoar de navigaţie din Texas, după ce un accident în care a fost implicată o barjă petrolieră a provocat o pată de petrol în Golful Mexic, transmite AFP. În jurul orei 13,25 GMT, cotaţia barilului 'light sweet crude' (WTI) cu livrare în luna mai a crescut cu 66 de cenţi, până la 100,12 dolari, pe bursa New York Mercantile Exchange (Nymex). La bursa ICE Futures Europe, barilul de ţiţei Brent s-a apreciat cu 46 de cenţi, până la valoarea de 107,38 de dolari, scrie money.ro.