Modificări de program, în prima parte a campionatului, pentru trupa lui Dan Calancea

   Echipa de baschet feminin Olimpia CSU Brașov începe oficial, miercuri (2 octombrie 2019), sezonul 2019-2020, cu jocul din prima etapă a Ligii Națioanale, în deplasare la campioana Sepsi SIC Sfântu Gheorghe (ora 19.00). Meciul ar fi trebuit să se joace la Brașov, însă conducerile celor două cluburi au convenit să facă rocadă între cele două partide din prima parte a sezonului.

  În etapa a doua, Olimpia CSU va evolua tot în deplasare, sâmbătă (5 octombrie 2019), la Rapid București, iar meciul din runda a treia, cu CSM Târgoviște, a fost amânat pentru data de 27 octombrie 2019. Astfel, prima apariție pe teren propriu a elevelor lui Dan Calancea se va produce pe 19 octombrie, la disputa cu CSM Alexandria.

  Katy Armanu, la Campionatul Mondial de baschet 3x3


   În altă ordine de idei, în perioada 2-6 octombrie 2019, în China are loc Campionatul Mondial de baschet 3x3, la care participă și naționalele României, atât la masculin cât și la feminin. Din lotul feminin face parte și baschetbalista Olimpiei, Katy Armanu, care le va avea colege pe Nicolett Orban, Podar Alina și Daiana Tănase. Naționala noastră joacă în grupă cu Uganda, Mongolia, Germania și Iran.