Colegiul de Ştiinţe "Grigore Antipa" Braşov a mai înfiinţat o clasă de asistenţi medicali.

Chiar dacă înscrierile la posliceale se fac doar de la finalul lunii august, viitorii candidaţi sună aproape non-stop la secretariatele unităţilor de învăţământ, pentru a se interesa de condiţiile de acceptare.
Înscrieri de la sfârşitul lui august. "Având în vedere experienţa anilor trecuţi, toate clasele şcolilor postliceale sunt la fel de solicitate, bineînţeles cu excepţia clasei de asistenţă sanitară şi pedagogică unde mai toţi doresc să se înscrie având în vedere că este şi foarte căutată pentru producţie. Candidaţii noştri trebuie să ştie că la clasele de postliceală se pot încrie fără diplomă de bacalaureat, cu excepţia clasei de asistenţă sanitară, unde trebuie să aibă în mod obligatoriu diplomă de bacalaureat" a precizat profesor Vasilica Diaconu, inspector şcolar adjunct Ispectoratul Şcolar Braşov.
Încă o clasă de asistenţi medicali. De un interes aparte se bucură Colegiul de Ştiinţe "Grigore Antipa" Braşov, care are specializarea asistent medical generalist. Dana Alexandrescu, directoarea Colegiului, a declarat că unitatea primeşte zilnic multe solicitări. Conducerea unităţii a anunţat că în acest an s-au suplimentat locurile cu cel puţin încă o clasă. Dacă anul trecut erau două clase cu taxă şi una bugetată, anul acesta sunt două bugetate şi una cu taxă, unde elevii vor plăti aproape ca anul trecut, 1800 de lei achitabili în 3 rate. Înscrierile încep la sfârşitul lui august şi durează până pe 8 septembrie.
Câte 30 de locuri. Pe lângă Şcoala postliceală de la Colegiul Grigore Antipa, care califică asistenţi medicali, mai sunt postliceale în domeniile informatică  la Colegiul "Tehnic Grigore Răduleţ", Turism şi Alimentaţie  la Colegiul "Economic" sau Silvicultură  la Grupul Şcolar Silvic. Pentru fiecare specializare sunt disponibile 30 de locuri. Cu excepţia Colegiului de Ştiinţe "Grigore Antipa", unde vor fi 60 de locuri bugetate la specializarea asistenţi medicali.  În total, în judeţul Braşov există 16 şcoli post liceale bugetate care oferă specializări cu durata între unul şi trei ani, în funcţie de profil.