Sari la conținut

Bătrân amendat din cauza unor pet-uri din caruţă, la Braşov

batran-amendat-din-cauza-bidoanelor-de-plastic-din-caruta-la-brasov

Reciclatorii ilegali ai Braşovului au fost prinşi în flagrant, ieri, de către poliţiştii locali. În urma furtului deşeurilor reciclabile înregistrate în ultima vreme în municipiul Braşov, poliţia locală a demarat o acţiune de control, în zona străzii Zizinului. Unul dintre cei prinşi în flagrant este un vârstnic din Tărlungeni care şi-a făcut un obicei din a veni încă de dimineaţa cu o căruţă, pentru a prelua „marfa” adunată de alte persoane, de pe la ghenele din cartierul Astra. Din caruţa bărbatului s-au confiscat 3 mc de materiale plastice şi de asemenea a primit o amendă de pâna la 500 de lei, bani ce îi vor fi reţinuţi din ajutorul social pe care îl încasează în localitatea de domiciliu. La momentul respectiv, bătrânul a încercat să ameninţe politiştii locali, spunând că se va sinucide aruncându-se în faţa trenului, deoarece nu are din ce trăi. Conform prevederilor legale, numai agenții autorizați pot strânge deșeurile reciclabile, iar în municipiul Brașov sunt doar doi astfel de operatori.

Comentarii

Ultimă oră