Sari la conținut

Bătrână de 83 de ani, violată şi omorâtă, la Caţa!

batrana-de-83-de-ani-violata-si-omorata-la-cata

La data de 4 martie, Postul de Poliție Cața a fost sesizat în mod direct cu privire la decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 83 de ani, din satul Beia, comuna Cața, survenit în condiții suspecte. După două zile de cercetări la faţa locului faptei, desfăşurate de zeci de poliţişti din cadrul Postului de Poliție, polițiști de investigații criminale, specialiști criminaliști, un medic legist și procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, oamenii legii au identificat autorul faptei. Acesta a fost condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov unde procurorul a  dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, viol și violare de domiciliu. Potrivit Monitorul Expres, autorul faptelor este un localnic în vârstă de 20 de ani, care şi-a recunoscut vina. Potrivit procurorului Adrian Aldea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în ziua de 3 martie, în jurul orei 22:00, inculpatul a escaladat gardul împrejmuitor al imobilului victimei, situat în comuna Caţa, a pătruns în casă pe uşa neasigurată, a întreţinut relaţii sexuale cu victima în vârstă de 83 ani sub ameninţarea unui cuţit, după care a înjunghiat-o în partea stângă a gâtului, producându-i decesul.

Comentarii

Ultimă oră