Sari la conținut

Biciclist minor accidentat la „Ceasul Rău”

biciclist-minor-accidentat-la-ceasul-rau

În jurul orei 13.00 s-a produs un accident grav în Brașov. Un biciclist, minor, a fost accidentat de un autoturism în zona trecerii de pietoni.

La intersecţia de la „Ceasul Rău”, un copil aflat pe bicicletă a fost lovit de un autoturism care a forţat ieşirea de pe Strada Castanilor, deşi semaforul nu mai arăta culoarea verde.

Victima a fost urcată în Salvare, pentru a i se acorda primul ajutor şi apoi a fost transportată la spital.

„Veneam dinspre Patria. Trec în fiecare zi pe aici. Niciodată nu depășesc 60 km/h. Prind de fiecare dată ambele semafoare pe verde. Acum, probabil, s-a întâmplat să trec pe galben. S-a schimbat din verde exact când am trecut eu. M-am trezit cu doi bicicliști în fața mea. Ambii erau pe zebră, mergeau pe bicicletă nu pe lângă ea, cum ar fi fost normal. Într-o fracțiune de secundă au apărut în fața mea. L-am evitat pe adult, nu l-al lovit în plin, am frânat cât am putut, dar am intrat în roata copilului. Copilul a sărit, apoi nu mai știu ce s-a întâmplat. Sunt convins că era galben după verde și nu aveam viteză. Probabil până în 60 km/h. Dacă aveam mai mult, nu știu ce se întâmpla cu ambii bicicliști. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat”, a menționat șoferul mașinii care a fost implicată în accident.

După efectuarea cercetărilor de către polițiști, purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, Gabriela Dinu, a menționat: „Un bărbat de 28 ani din Brașov, care a condus un autoturism pe str 13 Decembrie, dinspre str. Castanilor spre Onix, la trecerea pentru pietoni de la începutul străzii 13 Decembrie, a accidentat un minor de 6 ani care traversa, pe bicicletă, pe trecerea pentru pietoni, dinspre stânga spre dreapta, pe sensul de mers către Tractorul, însoțit de tatăl sau și acesta din urmă tot pe bicicletă. Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a minorului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri. Conducătorul auto nu consumase băuturi alcoolice. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”.

Comentarii

Ultimă oră