Sari la conținut

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a prezentat, luni, un bilanţ al distrugerilor din timpul protestelor de duminică, soldate cu pagube considerabile, de la deteriorarea semafoarelor, vandalizarea sediilor de bănci, bancomate, ruperea gardurilor de delimitare a străzilor, scrie Mediafax. Au fost distruşi 400 de metri liniari de garduri de delimitare, între Bulevardele Universitate pe I.C. Brătianu, şapte semne de circulaţie, intrarea în pasajul Dimitrie Cantemir. Totodată, Oprescu a infromat că opt staţii ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) au fost distruse: două de la magazinul Unirii, doua de la Hanul lui Manuc şi patru din staţia Sf. Gheorghe. A fost distrus şi pavajul scărilor Teatrului Naţional Bucureşti, locul cel mai violent al manifestărilor de sâmbătă şi duminică, dar şi cel din zona Facultăţii de Arhitenctură Ioan Mincu şi din Centrul Istoric. Cincisprezece stâlpi de iluminat au fost distruşi şi şase semafoare. Geamurile de la mai multe sedii de bănci au fost sparte, precum şi ale unor spaţii comerciale din centrul Bucureştiului. (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră