Luna iubirii vine cu reduceri pentru îndrăgostiţi. Aceştia pot călători cu trenul, cumpărând bilete la jumătate de preţ, în zilele de 14 şi 24 februarie, respectiv de Valentine's Day și Dragobete. „Plimbaţi-vă în doi! Jumătate tu, jumătate noi!” - acesta este sloganul campaniei CFR, în zilele în care va fi celebrată iubirea. Reducerea de 50% din tariful biletului întreg se va acorda la cumpărarea a două bilete pentru acelaşi tren InterRegio și este disponibilă exclusiv la casele de bilete din staţiile CFR. În plus, în luna februarie reprezentanţii companiei spun că iubirea va fi sărbătorită oferind îndrăgostiților posibilitatea de a-și declara public dragostea, la megafonul din Gara de Nord. Este de fapt un eveniment special, creat pe FaceBook, la care se pot înscrie cei care doresc să facă public o surpriză persoanei iubite sau chiar să facă o cerere „altfel”, în căsătorie. Mesajele de dragoste se pot posta începând din 10 februarie și până la data de 24 februarie ora 12.00 conform regulamentului. Atât pentru ziua de Valentine’s Day, cât și pentru cea de Dragobete va fi realizat câte un clasament al declarațiilor, iar primii cinci vor avea ocazia să facă o surpriză persoanei iubite, public, la megafonul din Gara de Nord.