Sari la conținut

Biserici din Marea Britanie transformate în baruri sau supermarket-uri

biserici-din-marea-britanie-transformate-in-baruri-sau-supermarketuri

Tot mai multe biserici din Marea Britanie trec printr-o schimbare radicală, obiectele de cult fiind înlocuite cu produse comerciale, iar slujbele religioase cu activităţi de divertisment. Din cauza declinului creştinismului şi a cheltuielilor greu de suportat, vechile biserici britanice devin rând pe rând baruri şi supermarketuri, relatează AFP. „O biserică din nordul Londrei construită în 1906, a fost vândută din cauza cheltuielilor prea mari de întreţinere, iar noii proprietari au găsit o întrebuinţare profitabilă. Acum barul a luat locul altarului, iar mesele clienţilor stau pe locul unde credincioşii ascultau slujbele. Nu este uşor pentru prelaţii britanici să accepte situaţia, marea dilemă pendulând între siguranţa financiară sau pacea sufletească. „Este vorba de clădiri dedicate lui Dumnezeu. Nu avem nimic împotriva alcoolului, dar credem că aceasta este o chestiune mai sensibilă decât altele”, crede Paul Lewis, reprezentant al Bisericii Anglicane. Niciuna dintre cele 16.000 de biserici anglicane nu este finanţată de stat, aşa că parohiile fac singure rost de bani pentru a le întreţine, scrie adevarul.ro.

Comentarii

Ultimă oră