Sari la conținut

Bonurile fiscale câştigătoare: cele din 7 decembrie 2016 cu o valoare de 706 lei

bonurile-fiscale-castigatoare-cele-din-7-decembrie-2016-cu-o-valoare-de-706-lei

A avut loc prima extragere din 2017 la Loteria Bonurilor Fiscale. Bonurile fiscale emise în data de 7 decembrie 2016, cu o valoare de 706 lei, sunt cele desemnate câştigătoare la extragerea de duminică, 22 ianuarie 2017.

La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 31 decembrie 2016. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Potrivit Ministerului Finanelor Publice, selecţia câştigătorilor va fi realizată şi în acest an în două etape.

Duminică, 22 ianuarie 2017, a fost organizată prima etapă, respectiv extragerea bilelor care au determinat ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.

Cererile de revendicare pot fi deja depuse. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

În 2017, Ministerul Finanţelor Publice organizează extrageri lunare în cadrul Loteriei Bonurilor Fiscale şi două extrageri ocazionale, una de Paşte şi una de Crăciun, fondul anual de premiere fiind de 14 milioane de lei.

Comentarii

Ultimă oră