Sari la conținut
branul-investeste-in-retelele-de-canalizare

Este una dintre cele mai vizitate staţiuni agroturistice din ţară cu un număr impresionant de pensiuni, dar Branul nu a putut deveni staţiune de interes naţional, pentru că la capitolul canalizare a apelor menajere stătea destul de rău.

Acum, Primăria vrea să demareze câteva proiecte de anvergură în ceea ce priveşte introducerea canalizării atât în zona centrală a staţiunii, cât şi în alte sate. Valoarea totală a investiţiilor se ridică la suma de peste 2,2 milioane de lei.

Lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de 6 luni. În acest caz, constructorii îşi pot transmite ofertele până cel târziu în 15 iunie, urmând ca acestea să fie evaluate până în 15 august.

Un alt proiect vizează lucrările de proiectare şi execuţie a canalizării şi epurării apelor în satele Șimon şi Bran, acesta urmând să fie definitivat pe parcursul a 24 de luni.

În cazul ambelor proiecte, finanţarea este asigurată de la bugetul local, edilii din Bran dorind să contracteze şi un împrumut.

Comentarii

Ultimă oră