Sari la conținut

„Braşov 1987” - Aniversare, nu comemorare!

brasov-1987-aniversare-nu-comemorare

La 30 de ani de la evenimentul istoric din 15 Noiembrie, revolta anticomunistă de la Brașov, manifestările vor sta sub semnul aniversării. Președintele României, Klaus Iohannis va fi prezent la Braşov la celebrarea revoltei din 15 Noiembrie 1987.


   La 30 de ani de la revolta din 15 Noiembrie 1987, Braşovul a pregătit o agendă impresionantă pentru a marca acest moment istoric. Va fi o gală specială, s-a desfățurat deja sâmbătă cros-ul, va avea loc un moment solemn la monumentul de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă și sunt organizate expoziţii și acţiuni în şcolile braşovene. De asemenea, va fi lansat oficial filmul documentar „Braşov 1987. Doi ani prea devreme”, după ce a apărut săptămâna trecută deja o carte de benzi desenate cu acelaşi titlu. Și va fi interpretată, în premieră, o piesă muzicală dedicată revoltei de acum 30 de ani.

Evenimentele din cadrul proiectului „Braşov 1987” sunt organizate de Muzeul Judeţean de Istorie împreună cu Asociaţia 15 Noiembrie 1987, cu sprijinul autorităților locale din Braşov.

„Ne-am propus să fie o aniversare, nu o comemorare sau un pretext pentru scandaluri. Sperăm că vom avea un discurs optimist. Braşov 1987 trebuie să fie recunoscut şi preţuit ca o parte importantă a identităţii oraşului. 15 noiembrie 1987 este un moment istoric care nu are doar o importanţă locală, ci şi una naţională şi internaţională. De altfel, după 15 noiembrie 2017 Muzeul Judeţean de Istorie Braşov va derula mai multe proiecte cu instituţii de profil din alte state ale fostului bloc comunist, respectiv Ungaria, Polonia şi Albania”, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul Muzeului Judeţean de Istorie, Nicolae Pepene. De altfel, acesta a afirmat că acest moment istoric a fost marcat de-a lungul întregului an, punctul culminant fiind realizarea documentarului „Braşov 1987. Doi ani prea devreme”, a cărui versiune intermediară a fost proiectată la Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, dar şi la Ambasada SUA de la Bucureşti.

Sâmbăta trecută, a avut loc Crosul „15 Noiembrie”, refăcând traseul parcurs de participanții la revolta anticomunistă a muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987. Competiția s-a desfășurat sub egida Federaţiei Române de Atletism şi a fost organizată de către Asociaţia 15 Noiembrie 1987, în parteneriat cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane a Universităţii „Transilvania”, Primăria şi Consiliul Local Brașov.


   Astăzi 15 noiembrie 2017, la troiţa de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ( monument dedicat momentului istoric 15 Noiembrie 1987) se va organiza de la ora 11.00 o slujbă religioasă, se vor depune coroane, iar oficialii prezenţi vor ţine discursuri.

Seara, de la ora 18.30, se va desfăşura „Gala Braşov 1987”, eveniment organizat de Muzeul Judeţean de Istorie şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. În cadrul acestei gale va fi proiectat documentarul „Braşov 1987. Doi ani prea devreme”.

Apoi va avea loc un concert în care va fi interpretată în premieră o piesă simfonică dedicată revoltei: „Scara lăuntrică”, compusă de Octavian Nemescu. Își va da concursul Kamerata Kronstadt, dirijor Cristian Oroșanu.

„Pentru ca istoria să fie mai accesibilă elevilor, în şcoli va fi distribuită cartea de benzi desenate «Braşov 1987. Doi ani prea devreme», realizată de Mihai Grăjdeanu, după care, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei 15 Noiembrie, vom merge în şcoli, astfel încât ei să vadă «pe viu» eroii. În 15 noiembrie Mihai Grăjdeanu va susţine un atelier de benzi desenate, de la ora 9.00, la Şcoala populară de artă din municipiu, cu elevi din Braşov, desenele urmând a fi prezentate într-o expoziţie. De altfel, acesta este un prim pas pentru Salonul de bandă desenată privind istoria recentă a oraşului, un proiect pe care vrem să îl derulăm în următorii ani”, a mai spus directorul Muzeului Judeţean de Istorie, Nicolae Pepene.

De la ora 14.00, la Casa Sfatului va avea loc lansarea de carte a lui Marius Oprea, „Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987, 2017”.


    Agenda evenimentelor din cadrul proiectului „Braşov 1987” mai cuprinde şi două expoziţii, respectiv „Acţiunea «1511». Revolta de la Braşov din 15 Noiembrie 1987 în arhivele securităţii” (organizată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), care va putea fi vizitată în perioada 15 noiembrie 2017 – ianuarie 2018 şi una temporară, organizată de Muzeul Judeţean de Istorie, care va fi deschisă în perioada 15 noiembrie 2017 – 10 octombrie 2018. „În cadrul acestor expoziţii vor putea fi văzute obiecte personale ale braşovenilor participanţi la revoltă. Obiecte de la artefacte de la Penitenciarul Jilava sau tehnică operativă a Securităţii. Unele fotografii vor fi expuse şi pe panourile din faţa muzeului”, a mai spus Pepene.

Braşovul va avea un monument dedicat revoltei de la 15 noiembrie 1987! Autoritățile locale au anunţat că în cursul acestei luni va fi lansat un concurs de proiecte pentru realizarea unui monument dedicat revoltei din 15 Noiembrie 1987. Monumentul va fi amplasat în zona Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, iar lucrările vor fi bugetate şi realizate anul viitor.

Programul evenimentelor culturale din 15 noiembrie 2017, desfășurate sub titulatura „Braşov 1987” poate fi consultat accesând

http://www.brasovultau.ro/articol/stiri/programul-evenimentelor-care-marcheaza-30-de-ani-de-la-revolta-din-brasov.html.

Comentarii

Ultimă oră