Sari la conținut

Brașov: Circulație restricționată pe DN10 Brașov-Buzău

brasov-circulatie-restrictionata-pe-dn10-brasovbuzau

Circulația rutieră pe DN10 Brașov-Buzău va fi restricționată sâmbătă și duminică, cu ocazia desfășurării celei de a cincea etape a Campionatului Național de Viteză în coastă Dunlop 2014. Astfel, drumul dintre localitatea Teliu din județul Brașov (km 127) și Brădet din județul Covasna (km 119) va fi închis în intervalele orare care coincid cu desfășurarea concursului.  Sâmbătă, 9 august, circulația va fi restricționată între orele 8.45-13.00, respectiv 15.00-20.00, iar duminică, 10 august, între orele 8.45-12.00, respectiv 13.00-19.00, informează într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, organizatorii manifestării, Auto Blic Brașov. Evenimentul sportiv este organizat cu sprijinul Inspectoratelor Poliție Județene Brașov și Covasna, a Brigăzii de Jandarmi Mobile Brașov și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Țara Bârsei" Brașov.  Până joi, în competiție s-au înscris un număr de 69 de sportivi, scrie agerpres.ro.

Comentarii

Ultimă oră