Braşoveanul Horia Mihail, unul dintre cei mai renumiţi pianişti români ai momentului, a câştigat prestigiose concursuri de interpretare, a concertat cu mari artişti şi cu majoritatea orchestrelor simfonice din România şi importante orchestre internaţionale. Din 2009, este solist al Orchestrelor şi Corurilor Radioului naţional. Pianistul Horia Mihail a avut primul concert la vârsta de 10 ani, în oraşul tinereţii sale, Braşovul, oraş în care s-a întors în 2002, după 10 ani petrecuţi în America. Ţară în care a studiat, a fost profesor, a învăţat să aibă spirit pragmatic, dar în care nu se simţea..acasă. Acasă era în Scheiul său drag unde se născuse, şi pe dealurile căruia mai fugea la joacă, după orele de studiu. Iniţial, ar fi vrut să cânte la vioară, dar părinţii au ales pianul, pentru că nu se gândeau că va face o carieră din muzică. Ei ar fi dorit să ajungă medic ca mama sau avocat ca tata. A studiat cu profesoara Stela Drăgulin, i-a plăcut foarte mult pianul, şi când a terminat clasa a-8-a la şcoala de muzică, familia l-a trimis la un liceu mai puţin solicitant.
• A vrut neapărat la Şaguna
A vrut neapărat să intre la Şaguna şi le-a spus părinţilor că nu va scrie nimic la examenul de admitere pentru liceul ales de ei. După liceu, a mers la Academia de muzică din Bucureşti. Era preşedintele Ligii studentilor din Conservator, dar mergea şi în Piaţa Universităţii, pentru că avea puternice convingeri anti-comuniste. După doi ani la Academia de Muzică a plecat în străinătate pentru continuarea studiior. Pentru că unele piedici administrative l-au împiedicat să echivaleze cei doi de ani de facultate din România, în America a trebuit să o ia de la capăt. A terminat într-un an cursurile Universităţii din Illinois pe care ar fi trebuit să le facă în…4 ani. Studenţii străini nu primeau bursă decât un an, aşa că a luat repede o decizie. A terminat masterul şi apoi cursuri artistice la Universitatea din Boston, instituţie unde a fost lector trei ani. Marea aventură americană a durat 10 ani.
• Talentatul pianist voia mai mult
În 2002, a hotărât să se întoarcă în ţară. S-a mutat în casa bunicilor din Braşov, s-a căsătorit şi apoi s-a născut Sandra. A devenit solist concertist al Filarmonicii Braşovene. Dar, talentatul pianist voia mai mult. Aşa că a hotârât să plece în turnee prin ţară, pentru a promova muzica clasică prin locuri ştiute şi neştiute, cu prieteni artişti la fel de dăruiţi ca el - violonistul Alexandru Tomescu, care cântă cu celebra vioară Stradivarius şi violoncenistul Răzvan Suma. Cei trei au format România Piano trio.
• „Pianul călător”
Un turneu care îi este foarte drag lui Horia Mihail se numeşte „Vioara lui Enescu la sate”. După ce au trecut prin experienţa de a cânta pe mari scene ale lumii, dar şi în oraşe mici, lipsite de viaţă muzicală, Gabriel Croitoru şi Horia Mihail au descoperit că pot duce muzica clasică mai departe, în locuri unde nimeni nu se gândeşte la ea, dar unde poate face foarte mult bine, aşa cum făcea Enescu în urmă cu o sută de ani în satele româneşti.„Pianul călător” este un alt proiect ce a devenit un brand printre iubitorii de muzică clasică. Este un turneu naţional extraordinar al pianistului Horia Mihail care în ultimii 3 ani a susţinut zeci de concerte. „La Brad un oraş unde sunt sub 10.000 de locuitori, au fost la concert 300 de oameni, adică 3% din populaţia oraşului este enorm. Ei bine, astfel de bucurii pe care le-am trăit şi le trăiesc în continuare slavă Domnului îmi dau certitudinea că ceea ce se întâmplă în ciuda vicisitudinilor şi greutăţilor pe care le întâmpinăm mai ales din punct de vedere financiar că ceea ce facem este bine”, spune Horia Mihail.
În fiecare an, un elegant pian de concert pus la dispoziţie de Radio România, a fost plimbat prin diverse locuri din ţară, iar la sfârşit a fost lăsat să se bucure de acordurile lui români mai puţin privilegiaţi în această privinţă. Până acum au primit acest cadou cei din Sânicolau mare, Mediaş si Tulcea. Horia Mihail poate fi considerat un deschizător de drumuri. Să cânţi în toate colţurile ţării pentru a promova muzica clasică, plecând de acasă aproape jumătate de an, câţi tineri muzicieni fac acest sacrificiu? Pentru asta, nu insistă ca Sandra fetiţa lui să facă muzică la nivel profesionist, deşi are ureche muzicală. Sandra nu mai întreabă de mult de ce pleacă tata mereu de acasă. A înţeles, atât cât poate copilul să înţeleagă , că tata şi-a asumat un rol deosebit printre românii lui. Că vrea să dăruiască muzică şi frumos, acolo unde oamenii nu au ştiut ori nu au putut să găsească drumul spre muzică şi spre frumos. Copilul din Şchei pe care părinţii visau să-l facă medic ori inginar a ajuns astăzi să vindece suflete şi să construiască frumos !
• Îl aşteaptă noi provocări
Proiectele lui Horia Mihai au prins viaţa unul după altul şi mai apoi au prins a colinda ţară. Crede cu tărie, asemeni profesorilor lui de altădată, că educaţia are un rol covârşitor în formarea tinerilor. Doar că formele ei sunt altele în mileniul III. Publicul trebuie cucerit, trebuie în permanentă sedus în vremuri în care comercialul ne bântuie lumea ameţindu-ne de greu mai separăm valoarea de nonvaloare, grâul de neghină ori kitsch-ul de sclipici!
„Din păcate programa şcolară mi se pare greşită deoarece în loc să familiarizezi copiii cu muzică aducântu-i din zona în care ei sunt expuşi în proporţie de poate 100% şi anume muzică rock, pop, techno şi aşa mai departe, chiar muzică populară, manele şi altele, să îi aduci cu nişte programe de apreciere a muzicii prin care copiii să îşi dea seama de faptul că muzica clasică e mama şi tatăl tuturor celorlalte genuri şi că sunt oameni care ascultă Bach după câteva sute de ani, Beethoven după câteva sute de ani şi mai sunt oameni care ascultă Pink Floyd după câţiva zeci de ani Beatles după câteva zeci de ani. Dar există melodii de top care după trei luni sau să spun după un an nu mai ştie nimeni de ele înseamnă că există diferite grade de evaluare. Americanii făceau un lucru foarte bun, aceste ore care se numeau APRECIATION, legat de ceea ce spuneam mai devreme, aprecierea muzicii. Degeaba îl înveţi pe om note, portativ, îl pui să cânte, poate nu are ureche muzicală, poate nu are glas. De ce să înveţe lucruri care de fapt să îl îndepărteze de muzica de valoare”, ne-a spus Horia Mihail.
A pus viorile să-şi ducă duelul tulburător sub ochii încântaţi şi urechile îmbătate ale spectatorilor! A scos pianul din sălile de concert şi l-a purtat, călător prin târguri în care, vorba Sadoveanului, nu se întâmpla nimic. L-a dus în parcuri, îmbrăcând în muzică lui Beethoven plimbări de bunici şi nepoţi. În fond, nu pentru toţi s-a născut cândva Odă Bucuriei? Odată descoperită, chiar în parc, nu ne place la fel de mult? Nu bucură la fel de tare?
