Sari la conținut
brasovenii-in-picaj

Echipa de hochei pe gheaţă, Corona Braşov a pierdut şi partida cu Dab Docler, disputată pe propriul teren în cadrul Ligii Mol.

După înfrângerea cu SC Miercurea Ciuc, hocheiştii braşoveni îşi doreau să se revanşeze faţă de suporteri şi să câştige partida cu Dab Docler. Din păcate pentru trupa condusă de Greg Lindqvist, socoteala din vestiar nu s-a potrivit cu ceea ce s-a întâmplat pe Patinoarul Olimpic din parcul Tractorul. Braşovenii au pierdut cu scorul de 1-4 (0-2, 1-1, 0-1) şi au ajuns la al treilea insucces consecutiv în Liga Mol.

Au primit gol în superioritate. Peste 800 de spectatori au fost prezenţi în tribunele patinoarului din Braşov pentru a asista la partida dintre Corona Braşov şi Dab Docler. Hocheiştii de sub Tâmpa au început în forţă jocul şi au ratat două oportunităţi de a deschide scorul, dar Zsok şi Robert Peter nu au nimerit ţinta. Ocaziile s-au răzbunat şi cei de la Dab Docler au punctat atunci când nimeni nu se aştepta. Braşovul era în superioritate, Hietamaki a greşit o pasă, iar Szappanos a înscris pe contraatac trimiţând pucul printre picioarele lui Polc. Hocheiştii de la Corona au revenit în atac şi după o ratare imensă a lui Basilidesz, Dab a reuşit să-şi mărească avantajul pe tabela de marcaj. Azari a fost del care a punctat, după o gravă greşeală a lui Wehrs. Astfel după prima repriză, trupa maghiară conducea sub Tâmpa cu 2-0.

Zsok înscrie şi braşovenii speră.  Braşovenii intră decişi pe gheaţă în repriza a doua şi reuşesc să reducă din handicap. Zsok a fost faultat atunci când a rămas singur cu portarul iar arbitrul partidei a dictat lovitură de penalitate pentru Corona. Zsok a fost cel care a executat şi a reuşit să marcheze, scorul devenind 2-1 pentru trupa din Ungaria. Băieţii lui Greg Lindqvist au continuat să atace, şi-au creat oportunităţi de a înscrie însă pucul nu a vrut să intre în poartă. La doar zece secunde după o ratare imensă a lui Peter Robert care nu a reuşit să-l învingă pe goalkeeprul maghiarilor, Dab a înscris prin Pavuk şi a dus scorul la 3-1. În ultima repriză a întâlnirii, lidera la zi din Liga Mol, Dab Docler, a profitat de o superioritate numerică şi a punctat pentru 4-1, prin căpitanul Galanisz. Dab a câştigat meritat sub Tâmpa şi continuă să fie pe primul loc al clasamentului.

Eficienţă maximă. Maghiarii de la Dab Docler au făcut un meci bun împotriva formaţiei braşovene şi au reuşit să puncteze aproape la fiecare acţiune periculoasă. Eficienţa maximă a hocheiştilor de la Dab Docler a făcut diferenţa în partida cu Corona Braşov. „Am obţinut trei puncte mari. Veneam după un meci slab, făcut la Miercurea Ciuc şi aveam nevoie de o victorie. Nu pot spune că echipa mea a jucat foarte bine, doar că am înscris goluri importante în momente şi mai importante ale jocului. Adversarii au avut şansele lor, dar noi am înscris la aproape fiecare şansă avută şi am obţinut victoria”, a declarat la final tehnicianul celor de la Dab Docler, Stephan Lundh.

„E greu să câştigi când nu marchezi”. La finalul partidei cu cei de la Dab Docler, tehnicianul suedez al celor de la Corona, Greg Lindqvist era dezamăgit de faptul că formaţia s-a ratează nepermis de mult.„La începutul meciului am avut ocazii mari de a înscrie, după care am făcut cadou cele două goluri ale adversarilor din prima repriză. Apoi, totul, a fost mult mai greu. Primele două reprize am jucat foarte bine, dar când ai ocazii clare şi nu marchezi, nu ai nici o şansă să câştigi un meci de hochei. Avem probleme în a înscrie goluri şi trebuie să îmbunătăţim jocul ofensiv în faţa porţii. Sperăm, ca în această perioadă, un pic mai relaxată, să recuperăm şi jucătorii accidentaţi şi să avem măcar câteva antrenamente în formulă completă, înaintea următorului meci din Liga Mol. Am încredere în echipa mea şi ştiu că, într-o formulă completă, putem câştiga împotriva oricărei echipe din Liga Mol”, a declarat tehnicianul braşovenilor Greg Lindqvist.

Comentarii

Ultimă oră