Ca să nu stea la coadă, braşovenii preferă programarea on-line la buletine, chiar dacă primesc „bon” peste o lună

    Numărul braşovenilor care îşi fac programare on line pentru schimbarea cărţii de identitate este din ce în ce mai mare. În prezent, chiar dacă funcționează doua ghişee (nu unul, cum era în trecut), locuri libere pentru cei care vor să se programeze există peste mai bine de o lună.

   „Am observat şi noi că în prezent cererea este mai mare. Odată cu extinderea spaţiului, a fost înființat încă un birou pentru programări şi cetăţenii chiar optează pentru această variantă - este mai comod să faci o programare de acasă. Totuşi, am păstrat şi varianta cu bonuri de ordine pentru cei care doresc să depună documentele în vederea obţinerii cărţii de identitate, fără să mai facă programare”, a explicat Carmen Şchiopu, şef Serviciul de Evidenţa Persoanelor.

    Cei care aleg să se trezească de dimineaţă şi să ia bon de ordine pot depune actele în aceeaşi zi, iar în termen de 7 zile lucrătoare documentul poate fi ridicat.

    Avantajul programărilor online este că solicitantul poate merge exact la ora la care are programare şi nu este nevoit să stea la rând. În plus, datele sunt prelucrate în aceeaşi zi, astfel că solicitantul va avea noile documente gata în mai puţin de 10 zile de la data programării.

  La cele 5 ghişee de la Evidenţa Persoanelor Brașov se prezintă zilnic o medie de 150 de cetăţeni care solicită eliberarea unei cărţi de identitate noi.