În Duminica Tomii, braşovenii şi turiştii sunt aşteptaţi la Parada Junilor. Junii Tineri îi invită pe brașoveni să asiste la “Aruncatul în ţol”, unul dintre obiceiurile cele mai pitoreşti din ceremonialul Junilor Braşoveni şi Braşovecheni, vineri, 13 aprilie, de la orele 17.00, în Piaţa Unirii.

Din acest motiv, în centrul vechi, vor fi introduse restricţii de circulaţie încă de la primele ore.

În prima duminică după Paştele ortodox, cunoscută drept Duminica Tomii, are loc Parada Junilor, unul dintre cele mai importante manifestări ale identităţii oraşului de la poalele Tampei.

“Aruncatu-n ţol”, obicei al Grupului Junilor Tineri, face parte din serbările tradiţionale ale Junilor din perioada Săptămanii Luminate, fiind la origine un vechi ritual de confirmare şi de iniţiere în ceata de feciori.

În Vinerea Luminată, Junii Tineri îşi vor face intrarea în Piaţa Unirii la orele 17.00, cand vor cânta Troparul Invierii la Crucea Capitanului Ilie Birt.

Dupa aceea, vor merge în centrul pieţei, unde vor juca hora Junilor şi vor îndeplini străvechiul ritual al aruncării buzduganului, în faţa Bisericii Sfântul Nicolae. Junii vor aduce apoi ţolul (cerga) în care, rând pe rând, toţi Junii Tineri vor fi aruncaţi de câte trei ori, spre cer.

Pentru ca acest eveniment să se desfăşoare în bune condiţii, pe traseul Piaţa Unirii – str. Mureşenilor - Prefectură - str. Republicii - Piaţa Sfatului - Piaţa Unirii - Pietrele lui Solomon, Primăria Braşov a anunţat că în 15 aprilie se vor introduce restricţii de circulaţie. Secvenţial, traficul va fi redeschis pe măsură ce coloanele de juni vor trece pe fiecare stradă.

Sosirea junilor la Pietrele lui Solomon este estimată între orele 13.00-13.30, iar petrecerea câmpenească se va desfăşura între orele 14.00 şi 18.00. Acolo, fiecare societate se îndreaptă spre platoul pe care-l administrează, unde sunt aşteptaţi junii de către rudele şi invitaţii lor.

După ce junii din cele şapte cete îndeplinesc ritualul cântării Troparului Învierii şi al Horei Junilor, cinstesc un pahar de vin cu invitaţi şi pornesc petrecerea câmpenească până la orele 18.00  jucând vechile jocuri specifice cartierului.  

La petrecerea de la Pietrele lui Solomon sunt aşteptaţi toţi braşovenii şi turiştii amatori de experienţe culturale autentice.