Sari la conținut

Braşovenii trimit ajutoare în judeţul Buzău

4 camioane încărcate cu lemne, alimente şi medicamente iau în această dimineaţă drumul către Buzău. Ajutoarele au fost strânse de la diverşi agenţi economici în urma apelurilor făcute de autorităţi. Ajutoarele vor fi predate reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Buzău, care le vor distribui la cei nevoiaşi. Ajutoare pentru sinistraţi s-au strâns şi la Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă. E vorba de pături, fulare, haine groase, dar şi alimente precum făină, zahăr, ulei, orez, pâini şi cozonaci. Şi Tineretul Naţional Liberal a organizat o campanie naţională de solidaritate cu sinistraţii din zonele afectate de ger şi ninsoare. Filiala Braşov va colecta donaţii pentru localitatea Scutelnici din judeţul Buzău. Donaţiile sunt strânse în aceste zile, iar la sfârşitul săptămânii, ajutoarele vor fi transportate către zonele sinistrate. (A.M.)  foto: bzi.ro

Comentarii

Ultimă oră