Numărul turiștilor care s-au cazat în hotelurile și pensiunile brașovene în primele două luni ale acestui an a urcat cu 18,6% față de perioada similară a anului trecut, de la 131.228 la 155.678. Numărul turiștilor români a luat un avans de 18,6%, urcând de la 118.655 la 140.755, în timp ce numărul vizitatorilor din străinătate a crescut cu 18,7%, de la 12.573 la 14.923, scrie bizbrasov.ro.
    Interesant este că numărul înnoptărilor a avut o creștere mai rapidă, de 20%, de la 294.557 la 353.519 înnoptări. Astfel, durata medie a sejurului a fost în perioada ianuarie – februarie 2015 de 2,3 zile (2,2 zile la turiştii români şi 2,5 la cei străini), mai mare decât cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2014 (2,2 zile), se arată într-o analiză a Direcției Județene de Statistică Brașov.
Numai în luna februarie, Brașovul a primit 77.000 de turști, în creștere cu 8,8% față de luna similară din anul anterior, din care 70.700 au fost turiști autohtoni, în timp ce 6.300 au fost străini.