Sari la conținut

Braşovul, al treilea la şomeri cu studii superioare

Numărul absolvenţilor de studii superioare care primesc ajutor de şomaj a ajuns la aproape 53.000 în luna septembrie, nivel record înregistrat în ultimii 20 de ani, în condiţiile în care, anual, aproximativ 100.000 de români termină o facultate. Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, rata şomajului în rândul absolvenţilor de facultate a ajuns, la finele lunii septembrie, la 7,9%. Acest lucru înseamnă că în România anului 2010 există 53.000 de licenţiaţi care nu au un loc de muncă, şi sunt doar datele înregistrate, numărul real al tinerilor absolvenţi de facultate fără un loc de muncă fiind mult mai mare. Spre comparaţie, în 1991 această rată era de 2,3%, corespunzătoare unui număr de 8.000 de şomeri cu studii superioare.


Braşovul pe podium

În Bucureşti, Arad, Braşov şi Gorj sunt cei mai mulţi absolvenţi de facultate în şomaj, raportat la numărul total de şomeri din aceste judeţe, în septembrie 2010. Aici, peste 10% din numărul total de şomeri sunt licenţiaţi. În Braşov, numărul şomerilor cu diplomă a urcat cu 10% în septembrie 2010 faţă de perioada similară a lui 2009  (1.912 şomeri cu diplomă în 2010 raportat la 1.730 înregistraţi în 2009). Aceste cifre situează judeţul nostru pe locul al treilea pe ţară, sau chiar al doilea, dacă ignorăm Capitala şi facem clasament doar pe judeţe. Topul este valabil în septembrie, când procentajul era de 10,3%. În octombrie, a crescut din nou  la 1.924, procentajul fiind mai mare decât cel de la nivel naţional, respectiv 10,8% din totalul celor fără loc de muncă.
Octav Filimon

Comentarii

Ultimă oră