Zile fierbinţi in continuare! Asta ne aşteaptă în toata ţara in următoarele zile! Avertizarea meteo cu cod portocaliu este valabil până astăzi, la ora 23:00 şi vizează 10 județe. Temperaturile vor depăşi 37 -38 de grade la nivel național, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
 
Astăzi maxima termica la Braşov va fi de 33 de grade Celsius şi disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturi foarte ridicate in Braşov şi in zilele următoare. Conform ANM, miercuri, temperatura maxima va atinge, 34 de grade, joi vor fi 33 de grade iar vineri 31 de grade Celsius. Deşi de joi mai pierdem treptat cate un grad, temperaturile sunt mult mai mari decât normalul pentru aceasta perioada. Şi nu pierdem doar din grade Celsius. 

   Şi durata zilei este în continuă scădere. Daca in toiul verii de bucuram de lumina soarelui aproximativ 15 ore, astăzi vom vedea soarele doar 13 ore și 21de minute. Soarele a răsărit la 06:38 şi va apune la 19:56.

VIDEO: Știrile MIX 2 TV


   Codul portocaliu de caniculă a fost extins la 16 judeţe din partea de vest şi cea de nord-est, în timp ce restul ţării va fi sub cod galben, pe parcursul zilei de marţi, iar canicula se menţine şi miercuri cu 11 judeţe sub cod portocaliu şi restul ţării sub cod galben. Marţi vremea se va menţine caniculară în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime ce vor atinge pe arii extinse 35 - 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
   În Maramureş, Crişana, Banat, cea mai mare parte a Moldovei, vestul Transilvaniei şi al Olteniei vor fi temperaturi maxime de 37 - 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
   Astfel, vor fi sub cod portocaliu de caniculă judeţele Satu Mare, Maramureş în partea de sud, Bihor, Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Botoşani, Iaşi, Vaslui şi jumătatea de est din Suceava, Neamţ şi Bacău