Sari la conținut
brasovul-e-acasa-pentru-dias

Mijlocaşul portughez al echipei FC Braşov, Davide Dias, a declarat că este fericit că a revenit la gruparea de sub Tâmpa, după ce a evoluat în turul campionatului la FC Vaslui, informează site-ul oficial al clubului braşovean. „Am reuşit să mă întorc acasă. Poate părea cam mult spus din partea unui jucător care a petrecut numai şase luni la Braşov, dar eu asta am simţit şi simt vizavi de acest oraş. Mă simt bine aici, îmi plac oraşul, clubul, suporterii, dar cel mai important lucru este că familia mea se simte ca acasă aici şi asta îmi dă mie liniştea necesară să mă concentrez doar la fotbal", a spus Davide Dias.

Stegarii au un lot bun. Dias crede că FC Braşov are un lot bun, deşi faţă de perioada în care a jucat el sub Tâmpa au plecat Ilijoski, Distefano şi Felgueiras. „Cred că sezonul trecut am avut o echipă bună. Din diferite motive au plecat Iljioski, Distefano şi Felgueiras. După părerea mea, cea mai mare pierdere a fost Felgueiras, iar în acest sens stau mărturie şi evoluţiile sale din poarta CFR-ului, mai ales în Liga Campionilor. Acum avem un lot bun. Este foarte bine că din echipa de bază care a făcut rezultatele foarte bune din tur nu a plecat nimeni. Iar eu cred că jucătorii veniţi au adus un plus lotului şi nu spun asta doar pentru că mă număr şi eu printre aceştia. Este foarte bine şi că sunt jucători tineri şi foarte tineri în lot, pentru că ei pot creşte şi deveni fotbalişti valoroşi", a mai spus Dias.

Îşi laudă antrenorul. Mijlocaşul portughez l-a lăudat şi pe antrenorul Adrian Szabo. „Nu-l ştiam dinainte, dar este o surpriză plăcută pentru mine. Lucrăm foarte bine împreună şi are ceva ce mi se pare foarte important la un tehnician, este foarte deschis cu jucătorii şi discută orice problemă cu fiecare în parte. Referitor la perioada de pregătire cred că a fost una excelentă, iar meciurile de aici, din Turcia, au fost foarte bune. Cu excepţia partidei cu sârbii de la Donji Srem, scor 0-1, care s-a desfăşurat pe o furtună veritabilă şi pe care arbitrii mai bine o opreau pentru că cel mai mare câştig al acelui joc a fost faptul că niciun jucător nu s-a accidentat", a încheiat Dias.

Comentarii

Ultimă oră