Braşovul este unul dintre oraşele cu deficit de specialişti în IT, aşa că firmele de aici atrag forţă de muncă inclusiv din Republica Moldova. Se pare că specialiştii în IT din România sunt dispuşi să muncească în oraşe mai liniştite decât Bucureștiul, iar Braşovul este unul din preferatele lor.

 

În sectorul IT, salariul mediu a ajuns la 6.000 de lei net, adică de aproape trei ori mai mare decât salariul mediu pe economie. În acelaşi timp, Guvernul îi ajută pe cei care merg să muncească departe de casă printr-un program dedicat şomerilor.

 

În plus, odată ajunşi aici, ei sunt ajutaţi să-şi găsească apartamente de închiriat şi au parte inclusiv de prime de instalare. Cei care se mută ca să se angajeze într-o localitate la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de domiciliu pot beneficia de o primă de instalare de 12.500 de lei.